LIFT pornește în turneu în Estonia
Creat în coregrafia lui Fehér Ferenc, spectacolul LIFT a devenit, de-a lungul anilor cea mai de succes producție din istoria trupei. Spectacolul a fost prezentat la numeroase festivaluri de dans din Europa, ajungând totodată în Africa (Maroc, Egipt), în Asia de Sud-Vest (Iran) și în regiunea Caraibilor (Republica Dominicană).
LIFT este un spectacol dinamic și precis, ușor de înțeles și de receptat indiferent de contextul cultural. Acesta lasă deschis în fața spectatorilor un câmp amplu și captivant de asocieri și interpretări.

În Estonia spectacolul va fi prezentat în patru locații: pe 13 octombrie, la Valga (Centrul Cultural Valga); pe 14 octombrie, pe insula Saaremaa, în orașul Kuressaare (Centrul Cultural Kuressaare); pe 15 octombrie, în orașul de coastă Rakvere (Sala de concerte Arvo Pärt); iar pe 16 octombrie, în capitala Tallinn (sala de spectacole a Estonian Dance Agency).
Aceasta este prima dată când trupa joacă în Estonia, țară situată pe țărmul Mării Baltice. Turneul beneficiază de sprijinul Ministerului Culturii din Estonia, al Departamentului pentru Cultură și Sport al orașului Tallinn (Tallinn Culture and Sports Department), al Fundației Culturale a Estoniei (Cultural Endowment of Estonia), al companiei Pakenditööstus, precum și al programului „Supporting and Promoting Arts in Rural Settlements of Europe”, derulat în cadrul inițiativei Europa Creativă.
Turneul este organizat de organizațiile culturale regionale, sub coordonarea Estonian Dance Agency, în cadrul programului TantsuMENÜÜ.
day.dreaming | de Adepth Infusion / Studioul de Dans Háromszék | PREMIERĂ

